Cea mai marcanta experienta

Anul acesta o sa implinesc 30 de ani si sper sa fie un an al maturizarii mele din unele puncte de vedere. Vreau sa fiu mai cumpatata, o sa incerc si imi doresc sa nu mai cheltui atatia bani  aiurea pe unele obiecte vestimentare si accesorii ce chiar nu imi sunt necesare. Vreau sa investesc banii in lucruri mult mai importate si mai mult decat atat imi doresc sa ajut oameni sa zambeasca. Poate am ramas marcata de o intamplare dinainte de Craciun, poate Dumnezeu nu ma lasa sa uit, pentru a putea face ceva…i really don’t know. Ce stiu e ca imi pasa mai mult.

What's the story?

Intamplator sau poate stau prea mult pe facebook, nu stiu din ce cauza, a ajuns in fata ochilor mei un titlu de articol publicat de Realitatea Aradului: „Un parinte doarme in grajd cu vacile pentru a-si intretine copilul”. Vad multe titluri la fel de triste si trec peste, recunosc, pentru ca ma incarc mult negativ si in unele cazuri chiar nu pot ajuta cu nimic. Am deschis link-ul si am inceput sa citesc cum un barbat, pentru a-si intretine mama si copilasul de nici 4 ani, lucreaza si doarme in acelasi loc, intr-un grajd. Nu au curent, nu au lemne, nu au apa…si afara sunt 0 grade…

Dumnezeu lucreaza prin oameni...

Articolul a fost scris de Iasmina Mot, cea care a fost singura ce nu a putut trece pe langa casuta aproape daramata, in preajma sarbatorilor de iarna, fara sa ii pese. Nu o cunosc pe Iasmina, nu am vazut-o niciodata, o stiu doar de pe facebook, pentru ca aveam nevoie de adresa familiei nevoiase, dar e un om mare. Cati dintre noi nu vedem oameni necajiti, nu vedem case fara ferestre la care se invesc chipuri de oameni cu ochii inlacrimati, cati? Cati facem ceva? Cati incercam macar? Mda…

Cand i-am scris sa ii spun ca vreau sa le fac o vizita acelor oameni si sa incerc sa le duc niste alimente s-a bucurat asa mult de parca faceau parte din familia ei. Nu stiam exact ce sa fac, asa ca un share pe facebook, am mai spus colegilor de lucru, prietenilor si cum oamenii de Craciun vor sa fie mai buni, am avut sprijin cat de cat.

Ochii inlacrimati ce spun MULTUMESC

E vineri si plecam acasa sa petrecem in familie Craciunul, toti adunati in jurul bradului, ascultand colinde si razand in jurul mesei imbelsugate de sarbatoare. Stiam ca nu va fi usor, stiam ca ne astepta ceva trist, vazusem poze si le stiam in mare parte povestea, dar nu credeam ca va fi de-a dreptul marcant. Ajungem in Zimand Cuz, zic ajungem pentru ca eram cu sotul meu, cautam cu gps-ul strada si error, nu o gaseste. Intrebam localnici, povestim despre ce este vorba, nimeni nu stia nimic. Incercam cateva strazi si nimerim destul de aproape de locul cautat si cu putin noroc primim ajutor si aflam ca suntem la doua case distanta. Parcam in fata casei si…nu stim exact ce urmeaza si ce vrem sa facem. Coboram si ne indreptam spre casa fara gard, fara poarta, unde la intrare ne intampina un mic lighenas, care probabil pentru ei e baia…

Bat la usa si aud o voce: „imediat”. Astept cu inima stransa, nestiind ce reactie urmau sa aiba. Imi deschide o batranica,o bunicuta ce ma priveste fara sa spuna nimic. Ii explic ca anul acesta Mos Craciun ne-a trimis sa le facem o bucurie si ii intind una din multele plase cu alimente si jucarii ce le dusesem. Nu o ia…ne invita inauntru scuzandu-se continuu ca la ea e mai stramt spatiul….Dumnezeule…Ne invita sa luam loc…ma uit in jur si singurul loc unde m-as fi putut aseza era patul unde niste ochisori de baietel de aproape 4 ani imi zambesc timid. Ma asez langa el….batrana ramane in picioare…i-am luat locul…dar ma roaga sa nu ma ridic. Ma intorc la masina dupa restul cadourilor ce i-au umplut camaruta, pentru care nu mai stie cum sa imi multumeasca. Ma uit ca o proasta jur imprejur in casa, sunt bulversata de ce vad, e mult, mult mai rau decat au aratat pozele. Va jur ca ma uitam inspre tavan si ma gandeam ca doar Dumnezeu il mai tine sa nu se darame pe ei…

Imi intorc ochii spre baietelul ce nu mai stia pe ce jucarie sa puna mana si care ma ruga sa ne jucam cu masinutele. Deci, in toata starea mea de rahat, cand l-am vazut atat de bucuros mi-a mai crescut o inima :)). Ne-a fost asa greu sa plecam cand ne ruga sa mai ramanem macar putin sa ne jucam cu el.

Oameni tristi cu povesti si vieti triste

Am incercat sa aduc un strop de speranta in sufletul bunicutei spunandu-i ca Dumnezeu nu o sa o paraseasca niciodata si ca e o femeie puternica. Atunci, sarmana a indraznit pentru cateva minute sa spuna si ea ce o doare. Mi-a vorbit de mama copilului, in fine dupa mine nu prea are rost sa o numim mama pe cea care isi abandoneaza copilul, apoi mi-a vorbit de ea si de viata ei. Nu i-am spus doar de incurajare ca e puternica, ea chiar e, si-a crescut singura copilul, pe tatal baietelului, dupa ce sotul ei a murit la 27 de ani, in ziua de Craciun, fara sa apuce sa isi vada ingerasul, pe atunci nenanscut.

Dumnezeu ii iubeste pe oameni in egala masura

Tu crezi ca pe tine daca ai o vila cu piscina, o masina ultima generatie, o familie perfecta, sanatate si multe carduri in portmoneu te iubeste Dumnezeu mai mult decat pe cel fara casa, ce traieste de pe azi pe maine cu un corn aruncat de tine, ca era de ieri, cu  haine adunate de la ghena de gunoi de care tu te-ai plictisit? NU! Va iubeste la fel, doar ca de la tine, cel caruia nu iti lipseste nimic, vrea sa dai, sa aduci zambete si celor necajiti. Iar de la tine, cel ce te imbraci  cu hainele mele de anul trecut, din sezonul trecut, vrea credinta ca nu esti sigur, nu vei fi niciodata, va exista tot timpul mangaiere.

Nu-mi da drumul...

Era tarziu, trebuia sa plecam, mai aveam o ora pana la Ineu. Bunicuta ne conduce la masina, ne multumeste a habar n-am cata oara si lacrimi ii cad pe obrajii trecuti de vreme…o iau de mana. Ma tine atat de stras si imi spune ca ii e rusine ca oamenii vin si o ajuta. Rusine?! Tot lor le e rusine… Imi e asa greu sa o las de mana, sa ii las acolo, sa ma intorc la viata mea minunata, da MINUNATA. Stii despartirea aia de iubit sau iubita cand simti ca mori, no despartirea de batranica asta a fost peste.

Invata sa fii om!!!

Ma uitam in jurul casutei darapanate si ma soca multitudinea de vile. Nu tu cel ce citesti acum articolul meu, nici tu cel ce ai citit articolul pe facebook sau pe Realitatea Aradului, tu, cel ce stai pe strada aia, sau chiar si tu cel ce locuiesti in Zimand Cuz si stii povestea lor, dormi bine noaptea? Ai avut un Craciun frumos? Si voi dragi parlamentari si tu primar al Zimandului, ati avut o vacanta frumoasa? Cum au fost friptura si sarmalele din ziua de Craciun? Au mers bine cu vinul la gura semineului? Ati vazut multe filme de Craciun pe plasma din sufragerie? Cum a fost seara de Ajun cand ati desfacut cadourile in jurul bradului? A fost cam frig, nu? Ati setat termostatul pe 24 de grade :).

Asteptam Pastele sa facem din nou fapte bune?

Sa stii ca daca a trecut Craciunul, oamenii aia nu au devenit bogati. Au aceleasi nevoi si azi si maine si pana in ziua cand o sa ne schimbam noi. Sunt doar putin mai fericiti datorita unor oameni minunati, Iasmina si sotul ei, ca au acum curent, un televizor si cateva lemne. Stii ca putinul tau pentru cei nevoiasi e avere? Dai 15 lei pe un pachet de tigari pe saptamana, in cel mai bun caz, ei au paine o saptamana de banii astia. Te imbraci de la Zara, normal din colectia de anul asta, o rochie = 200 lei. Stii ca ai putea sa ajuti niste oameni sa nu moara de frig 2-3 saptamani de banii astia? Stiu ca te bucuri de o bluza noua, de o cafea la Starbucks, de un film la Imax, eu sunt ca tine, dar stii cat poti sa te bucuri cand vezi niste ochi inlacrimati de bucurie ca le-ai cumparat banane, niste amarate de banane, sau ca le-ai luat un bax de apa?!

Eu vreau sa ma schimb. Vrei sa fim oameni?

 

 

Photo credit: Gherghiceanu Flavius

PS: nu uita sa dai LIKE paginii mele de facebook dancing with my thoughts  si sa ma urmaresti pe instagram: adri8806

acasa de Pasti

Hristos a inviat! 

Sper sa nu par puerila in urmatoarele randuri, dar eu nu concep sa petrec sarbatorile departe de casa, aici referindu-ma la Pasti si Craciun. Nu zic ca la un moment dat cand o sa am copii nu o sa fac sarbatorile in Timisoara, dar momentan sarbatoare inseamna acasa. Bucuria de a ne strange cu totii in jurul mesei de Pasti, emotia inconjurarii bisericii in noaptea de Inviere e diferita cand esti in locul unde ai crescut. E firesc ca multe s-au schimbat, multi oameni necunoscuti la biserica, a cam disparut traditia cu hainele noi de Pasti, orasul plin de oameni iesiti la plimbare in Sfanta zi de duminica nu mai e asa, dar si eu m-am schimbat asa ca inteleg intr-un fel ca in era facebook e mai comod sa stam in fotoliu si sa postam poze cu ce am mancat si ce oua senzationale am incondeiat.

Imi amintesc…

Vorbeam mai sus de traditia cu hainele noi de Pasti. Eu inca o am si cel putin un obiect vestimentar nou trebuie sa port. Am fost putin dezamagita sa vad totusi femei in pantaloni de trening si in adidasi in noaptea de Inviere, dar poate ca credinta e mai presus de ceea ce purtam in lacasul sfant. Ma gandesc cu drag la costumasele dragute ce le purtam in duminica Pastilor si desi nu stiam mare lucru atunci despre aceasta sarbatoare, stiam ca e o zi importanta si trebuie sa ma imbrac frumos.

Putin dezamagita…

Imi pare rau daca va dezamagesc, dar nu am postat si nici nu o sa postez poze cu oua, masa de Pasti, lumanarea ce am aprins-o in noaptea Sfanta sau cum am fost imbracata la biserica. Unele lucruri mi se par mult prea personale si nu consider ca ar fi cazul sa fiu si eu o oaie din turma. Va felicit dragilor pentru mancarea aspectuasa ce mi-a umplut pagina de facebook si pentru talentul cu care ati realizat cele mai dragute oua( si nu sunt deloc ironica). Pacat ca pentru noi Pastile sunt mai mult despre mancare si mai putin despre Isus si pacat ca dupa ce am facut live-uri in biserica am plecat direct in club. Dar asta e o alegere a fiecaruia, nu sunt in masura eu sa judec.

Sper ca ati avut si voi un mini concediu frumos, plin de lumina si ca nu sunteti la fel de tristi ca si mine ca s-a terminat. Desi o sa am o saptamana plina, pentru voi dragii mei care imi trimiteti mesaje sa postez mai des o sa incerc sa imi fac timp.

Outfit: pantaloni – Bershka, tricou – Bershka, ghete – Bershka, cardigan – H&M, ceas – Cluse, geanta – Stradivarius, cercei – Koton

Photo credit: Gherghiceanu Flavius

V-am pupat si Paste fericit!  A.

PS: nu uita sa dai LIKE paginii mele de facebook dancing with my thoughts

La Moara la mine acasa

Merg cu drag de fiecare data in orasul meu natal Ineu. Chiar daca sunt luata de multe ori la misto si sunt intrebata „iar mergi la sat?”, Ineul chiar e un orasel super dragut si linistit, in judetul Arad, de unde ma intorc de fiecare data in Timisoara foarte relaxata.

 

Pe drumul dinspre Arad spre Ineu, chiar dupa curba dinainte de a intra in Ineu, la poalele dealului, se afla istorie, traditie, frumusete. Hanul Moara cu Noroc aduce in prezent Moara lui Ioan Slavici.  Asta e locul unde „manci pana iti tupaie foalele si tat ai mai vre”. Tot aici gasesti cele mai bune „limonazi” , „scoverzi”, „lipii da le zace pita si sa scrie pizza”. E locul unde vinerea seara dansezi pana ti se umfla talpile si tot mai mai vrea inca o seara, cu Tinu Veresezan, Ghita Munteanu, Adriana Antoni, Blaga de la Oradea, Puiu Codreanu, Andreea Voica. Acestia sunt doar cativa din cei ce trec destul de des pragul hanului pentru a aduna oameni din toate colturile tarii sa petreaca impreuna. Si nu exagerez cand spun asta pentru ca putini sunt cei care nu au auzit inca de Moara cu Noroc din Ineu. Cei care ii calca pragul o data cu siguranta se mai intorc si a doua si a treia oara.

Hangii si hangite te intampina cu mult drag si amablitate de cum calci pe domeniul hanului. Imbracamintea lor te transpune direct in poveste si meniul ce ti-l aseaza pe masa intregeste povestea. Interiorul hanului este amenajat in stil rustic si pana si in exterior, mai ales acum pe timp de primavara – vara mesele sunt acoperite de stergare in stil traditional.

Sambata a fost o zi superba de primavara, perfecta pentru a sta la o terasa ascultand susurul apei, in bataia razelor de soare si cu un peisaj verde superb. Imi era dor de locul acesta frumos la care ma intorc de fiecare data cu drag cand merg acasa.

E un loc pentru oameni speciali ca voi si tocmai de asta ar trebui sa nu ratati ocazia vara acesta, poate in concediu, sa popositi la Hanul Moara cu Noroc pentru un weekend intr-un colt din natura rupt din nuvela lui Ioan Slavici.

Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit. 

Outfit: fusta – Pull & Bear, tricou – Sinsay, ghete – Bershka

Photo credit: Gherghiceanu Flavius

V-am pupat!  A.

PS: nu uita sa dai LIKE paginii mele de facebook dancing with my thoughts

2016 multumesc pentru tot

E ultima zi din an si probabil toti sunteti pe la munte sau va pregatiri tinutele pentru seara de Revelion. Eu nu sunt asa norocoasa ca voi sa ma bucur de zapada zilele astea, tinuta mea de revelion e gata, asteapta sa fie imbracata si admirata diseara, asa ca am timp sa va arat cum a fost 2016 in viata mea.

M-am schimbat mult anul acesta, poate ca am mai crescut :)). Am fost dezamagita de oameni dragi, carora nu le port pica chiar daca asa a fost sa fie, mi-ati dat o lectie oameni dragi, sa pun mai mult pret pe familie, care indiferent de situatie imi e alaturi. Am cunoscut oameni frumosi, de la care am invatat lucruri, cu care poate m-am si imprietenit. Am reusit sa vad multe locuri frumoase din tara si din afara si mi-am descoperit o dorinta extraodinara de a calatorii cat mai mult. Am inceput sa ma implic cat mai mult in relatia mea cu voi, cititorii mei, asa am inceput sa fac parte dintr-un grup de bloggeri nou format in Timisoara.

Schimbarea majora a anului a venit in martie, cand am avut parte de cea mai frumoasa cerere in casatorie, pe care o gasiti aici.

Am multe planuri pentru 2017 si sper ca anul viitor va fi cel putin la fel de special ca acesta. Imi doresc doar sa fiu sanatoasa sa pot realiza tot ce imi doresc.

Anul 2016 in imagini:

S-a maritat Roxiiiiiiii!!!

Am prins buchetul ❤

Si Flavi m-a cerut la Roma la Fontana di Trevi ❤

Si am spus DA

Am avut parte de cele mai frumoase zile din viata mea la Roma

Vatican…loc sfant cu multa incarcatura emotionala

Mandra de tatal meu la Hora Ineuana din a doua zi de Paste

Mandra de absoventa mea draga

La ziua celor mai nebune surori

Zi de nastere cu tort roz si prieteni dragi

Cu cele mai nebune si de gasca fete de la Ametras.

Nunta in Moldova

Cu frumoasa mea mama la nunta verisoarei mele

La Peles in loc de Untold…nu regret deloc!

Castelul de lut din Valea Zanelor, o destinatie superba din concediul de vara de anul acesta.

Daca tot ziceam ca vreau sa calatoresc si sa cunosc cat mai multe locuri frumoase, am fost si la Castel la Hunedoara.

Iubesc sa fiu model la Ucca si am cea mai frumoasa echipa.

Seri de vara superbe cu oameni dragi

Dragostea nu se explica, ea se simte.

Am fost si printesa la Palatul Baroc datorita BloggingTM 2.1

Cea mai tare conferinta de blogging din Timisoara.

„Prieten adevarat e cel care, chiar daca te cunoaşte bine, continua sa te placa.”

In vizita la viitorii nostri nasi de cununie in Anglia.

Londra in sfarsit ne-am cunoscut.

London Eye

Prima zapada iarna acesta la munte

Aici e locul in care mi-am petrecut majoritatea zilelor din anul ce tocmai s-a incheiat, cu blonda mea nebuna.

Niciun Craciun nu e ca acasa cu familia.

Poveste de Craciun

Ningea cu fulgi mari si focul ardea in soba, eram copil pe atunci in acesta familie in care ii multumesc zilnic lui Dumnezeu ca m-am nascut. Stateam tot timpul ascunsa in camera mea prefacandu-ma ca dorm in asteptarea lui Mos Craciun. Ma bucuram tot timpul de tot felul de jucarii si dulciuri si de maretul brad al carui varf se oprea exact in tavan. Simt si acum emotia ce ma cuprindea la vederea cadourilor. Crescand, impodobeam in fiecare an cu tata si surioara mea bradul in Ajun, asteptand apoi cadourile sub brad. Ma bucuram de orice haina sau cercei primiti. Anii au trecut, am plecat la facultate, dar Craciunul il petreceam tot in familie. De data asta eram si eu Mos Craciun pentru familia mea, atat cat imi permitea bursa.

Am ajuns la varsta la care Craciunul nu mai e despre cadouri in mod special, e despre familia ce o am aproape si despre iubire. Nu spun ca acum nu mai primesc cadouri, sunt poate chiar mai rasfatata ca inainte, dar nu mai pun pret atata pe asta ci mai mult pe frumusetea zilei de Craciun care pentru mine reprezinta sarbatoarea familiei. Nu avem nevoie de lucruri scumpe in viata sa ne simtim fericiti si iubiti, faptul ca ne trezim in ziua Sfanta si vedem familia langa noi e cel mai de pret cadou pe care il avem. Spunandu-le zilnic cat de mult ii iubim si cat inseamna pentru noi si bucurandu-ne de fiecare clipa alaturi de ei vom simtii ce oameni fericiti suntem si cat e usor e sa fii fericit.

Dupa ce am mai crescut ma rugam in fiecare an lui Dumnezeu sa umple golul din sufletul meu, sa il intalnesc pe cel pe care il asteptam de 20 si ceva de ani pentru a-mi fi alaturi pentru tot restul vietii. Stiam ca el exista undeva acolo si ca daca inca nu l-am intalnit inseamna ca asa a trebuit sa fie ca sa il pot iubii mai mult cand ne vom gasi unul pe altul. Era ca un fel de dorinta de Craciun in care credeam maxim. Asa se face ca anul trecut mi-am primit cadoul mult dorit si anul acesta am putut sa ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-am tinut logodnicul in brate langa brad, ascultand colindatorii alaturi de frumoasa mea familie.

Mi-as dori sa fie Craciun tot anul ca oamenii sa fie mai buni unii cu altii, sa existe mai multa iubire si mai multi oameni zambitori, mai multa compasiune si intelegere. Pretuiti mai mult frumusetea lucrurilor simple si daruiti iubire.

Pupici, A.

 

Photo credit: Gherghiceanu Flavius

No place like home

Pana sa am prieten si sa ma mut cu el, practic inainte cand stateam singura credeam ca asta e motivul dorului meu atat de mare de casa. Dar se pare ca si acum simt la fel si nu mai e vorba ca m-as simtii singura e de fapt dorul de tot ceea ce inseamna acasa: mami, tati, camera mea, patul meu, balconul meu cu privire spre deal, mirosul celei mai bune mancaruri.

Tot timpul am exlus din planul vietii mele sa plec din tara pentru ca nu cred ca as rezista sa vin atat de rar acasa, eventual daca mi-as lua avion m-as mai gandii :)).

Mi-am incarcat bateriile pentru o noua saptamana in agitatia Timisorii si desi e doar luni abia astept sa ma intorc acasa…

Si a fost sarbatoare

Hristos a inviat!  Si a trecut si sarbatoarea Pastelui, atat de repede incat atunci cand am realizat ca e luni si eu sunt tot la Ineu nu imi venea sa cred cum au trecut 4 zile. Ne-a speriat putin vremea cu niste nori suspecti dar pana la urma a fost mult mai frumos si mai cald de cat ne asteptam.

Ineul are o traditie ca in a doua zi de Pasti sa aiba loc in centru „Hora Ineuana”, un spectacol care nu a lipsit nici anul aceasta. Mandra ca sunt fiica unuia din membrii Grupului Ineuanii, nu aveam cum sa ratez aceasta ocazie de a asculta noua lor melodie si sa ma bucur fredonandu-le pe cele vechi.

Orasul meu arata din ce in ce mai dragut si pentru ca ouale de Pasti si iepurasii nu au lipsit, dupa lupte de convingere :))) am facut si eu cu Flavius o poza  langa oul acela imens, cu iepurasii nu am reusit sa il conving :)).

Nu stiu cum sunteti voi dar pentru mine nicaieri nu e ca acasa si parca nu ar fi sarbatori daca nu as avea familia langa mine.