Cea mai marcanta experienta

Anul acesta o sa implinesc 30 de ani si sper sa fie un an al maturizarii mele din unele puncte de vedere. Vreau sa fiu mai cumpatata, o sa incerc si imi doresc sa nu mai cheltui atatia bani  aiurea pe unele obiecte vestimentare si accesorii ce chiar nu imi sunt necesare. Vreau sa investesc banii in lucruri mult mai importate si mai mult decat atat imi doresc sa ajut oameni sa zambeasca. Poate am ramas marcata de o intamplare dinainte de Craciun, poate Dumnezeu nu ma lasa sa uit, pentru a putea face ceva…i really don’t know. Ce stiu e ca imi pasa mai mult.

DSC_0210

What's the story?

Intamplator sau poate stau prea mult pe facebook, nu stiu din ce cauza, a ajuns in fata ochilor mei un titlu de articol publicat de Realitatea Aradului: „Un parinte doarme in grajd cu vacile pentru a-si intretine copilul”. Vad multe titluri la fel de triste si trec peste, recunosc, pentru ca ma incarc mult negativ si in unele cazuri chiar nu pot ajuta cu nimic. Am deschis link-ul si am inceput sa citesc cum un barbat, pentru a-si intretine mama si copilasul de nici 4 ani, lucreaza si doarme in acelasi loc, intr-un grajd. Nu au curent, nu au lemne, nu au apa…si afara sunt 0 grade…

DSC_0209

DSC_0208

DSC_0214

Dumnezeu lucreaza prin oameni...

Articolul a fost scris de Iasmina Mot, cea care a fost singura ce nu a putut trece pe langa casuta aproape daramata, in preajma sarbatorilor de iarna, fara sa ii pese. Nu o cunosc pe Iasmina, nu am vazut-o niciodata, o stiu doar de pe facebook, pentru ca aveam nevoie de adresa familiei nevoiase, dar e un om mare. Cati dintre noi nu vedem oameni necajiti, nu vedem case fara ferestre la care se invesc chipuri de oameni cu ochii inlacrimati, cati? Cati facem ceva? Cati incercam macar? Mda…

Cand i-am scris sa ii spun ca vreau sa le fac o vizita acelor oameni si sa incerc sa le duc niste alimente s-a bucurat asa mult de parca faceau parte din familia ei. Nu stiam exact ce sa fac, asa ca un share pe facebook, am mai spus colegilor de lucru, prietenilor si cum oamenii de Craciun vor sa fie mai buni, am avut sprijin cat de cat.

DSC_0198

Ochii inlacrimati ce spun MULTUMESC

E vineri si plecam acasa sa petrecem in familie Craciunul, toti adunati in jurul bradului, ascultand colinde si razand in jurul mesei imbelsugate de sarbatoare. Stiam ca nu va fi usor, stiam ca ne astepta ceva trist, vazusem poze si le stiam in mare parte povestea, dar nu credeam ca va fi de-a dreptul marcant. Ajungem in Zimand Cuz, zic ajungem pentru ca eram cu sotul meu, cautam cu gps-ul strada si error, nu o gaseste. Intrebam localnici, povestim despre ce este vorba, nimeni nu stia nimic. Incercam cateva strazi si nimerim destul de aproape de locul cautat si cu putin noroc primim ajutor si aflam ca suntem la doua case distanta. Parcam in fata casei si…nu stim exact ce urmeaza si ce vrem sa facem. Coboram si ne indreptam spre casa fara gard, fara poarta, unde la intrare ne intampina un mic lighenas, care probabil pentru ei e baia…

Bat la usa si aud o voce: „imediat”. Astept cu inima stransa, nestiind ce reactie urmau sa aiba. Imi deschide o batranica,o bunicuta ce ma priveste fara sa spuna nimic. Ii explic ca anul acesta Mos Craciun ne-a trimis sa le facem o bucurie si ii intind una din multele plase cu alimente si jucarii ce le dusesem. Nu o ia…ne invita inauntru scuzandu-se continuu ca la ea e mai stramt spatiul….Dumnezeule…Ne invita sa luam loc…ma uit in jur si singurul loc unde m-as fi putut aseza era patul unde niste ochisori de baietel de aproape 4 ani imi zambesc timid. Ma asez langa el….batrana ramane in picioare…i-am luat locul…dar ma roaga sa nu ma ridic. Ma intorc la masina dupa restul cadourilor ce i-au umplut camaruta, pentru care nu mai stie cum sa imi multumeasca. Ma uit ca o proasta jur imprejur in casa, sunt bulversata de ce vad, e mult, mult mai rau decat au aratat pozele. Va jur ca ma uitam inspre tavan si ma gandeam ca doar Dumnezeu il mai tine sa nu se darame pe ei…

Imi intorc ochii spre baietelul ce nu mai stia pe ce jucarie sa puna mana si care ma ruga sa ne jucam cu masinutele. Deci, in toata starea mea de rahat, cand l-am vazut atat de bucuros mi-a mai crescut o inima :)). Ne-a fost asa greu sa plecam cand ne ruga sa mai ramanem macar putin sa ne jucam cu el.

DSC_0215

Oameni tristi cu povesti si vieti triste

Am incercat sa aduc un strop de speranta in sufletul bunicutei spunandu-i ca Dumnezeu nu o sa o paraseasca niciodata si ca e o femeie puternica. Atunci, sarmana a indraznit pentru cateva minute sa spuna si ea ce o doare. Mi-a vorbit de mama copilului, in fine dupa mine nu prea are rost sa o numim mama pe cea care isi abandoneaza copilul, apoi mi-a vorbit de ea si de viata ei. Nu i-am spus doar de incurajare ca e puternica, ea chiar e, si-a crescut singura copilul, pe tatal baietelului, dupa ce sotul ei a murit la 27 de ani, in ziua de Craciun, fara sa apuce sa isi vada ingerasul, pe atunci nenanscut.

Dumnezeu ii iubeste pe oameni in egala masura

Tu crezi ca pe tine daca ai o vila cu piscina, o masina ultima generatie, o familie perfecta, sanatate si multe carduri in portmoneu te iubeste Dumnezeu mai mult decat pe cel fara casa, ce traieste de pe azi pe maine cu un corn aruncat de tine, ca era de ieri, cu  haine adunate de la ghena de gunoi de care tu te-ai plictisit? NU! Va iubeste la fel, doar ca de la tine, cel caruia nu iti lipseste nimic, vrea sa dai, sa aduci zambete si celor necajiti. Iar de la tine, cel ce te imbraci  cu hainele mele de anul trecut, din sezonul trecut, vrea credinta ca nu esti sigur, nu vei fi niciodata, va exista tot timpul mangaiere.

Nu-mi da drumul...

Era tarziu, trebuia sa plecam, mai aveam o ora pana la Ineu. Bunicuta ne conduce la masina, ne multumeste a habar n-am cata oara si lacrimi ii cad pe obrajii trecuti de vreme…o iau de mana. Ma tine atat de stras si imi spune ca ii e rusine ca oamenii vin si o ajuta. Rusine?! Tot lor le e rusine… Imi e asa greu sa o las de mana, sa ii las acolo, sa ma intorc la viata mea minunata, da MINUNATA. Stii despartirea aia de iubit sau iubita cand simti ca mori, no despartirea de batranica asta a fost peste.

Invata sa fii om!!!

Ma uitam in jurul casutei darapanate si ma soca multitudinea de vile. Nu tu cel ce citesti acum articolul meu, nici tu cel ce ai citit articolul pe facebook sau pe Realitatea Aradului, tu, cel ce stai pe strada aia, sau chiar si tu cel ce locuiesti in Zimand Cuz si stii povestea lor, dormi bine noaptea? Ai avut un Craciun frumos? Si voi dragi parlamentari si tu primar al Zimandului, ati avut o vacanta frumoasa? Cum au fost friptura si sarmalele din ziua de Craciun? Au mers bine cu vinul la gura semineului? Ati vazut multe filme de Craciun pe plasma din sufragerie? Cum a fost seara de Ajun cand ati desfacut cadourile in jurul bradului? A fost cam frig, nu? Ati setat termostatul pe 24 de grade :).

Asteptam Pastele sa facem din nou fapte bune?

Sa stii ca daca a trecut Craciunul, oamenii aia nu au devenit bogati. Au aceleasi nevoi si azi si maine si pana in ziua cand o sa ne schimbam noi. Sunt doar putin mai fericiti datorita unor oameni minunati, Iasmina si sotul ei, ca au acum curent, un televizor si cateva lemne. Stii ca putinul tau pentru cei nevoiasi e avere? Dai 15 lei pe un pachet de tigari pe saptamana, in cel mai bun caz, ei au paine o saptamana de banii astia. Te imbraci de la Zara, normal din colectia de anul asta, o rochie = 200 lei. Stii ca ai putea sa ajuti niste oameni sa nu moara de frig 2-3 saptamani de banii astia? Stiu ca te bucuri de o bluza noua, de o cafea la Starbucks, de un film la Imax, eu sunt ca tine, dar stii cat poti sa te bucuri cand vezi niste ochi inlacrimati de bucurie ca le-ai cumparat banane, niste amarate de banane, sau ca le-ai luat un bax de apa?!

Eu vreau sa ma schimb. Vrei sa fim oameni?

 

 

Photo creditGherghiceanu Flavius

xoxo_faux_gold_pink_lips_black_classic_round_sticker-ra4a385e8de654089a9dd9134e36c4bc2_v9waf_8byvr_400

PS: nu uita sa dai LIKE paginii mele de facebook dancing with my thoughts  si sa ma urmaresti pe instagram: adri8806

2017 – the best year of my life

BeFunky Collage2

Anul 2017 pentru mine face parte din categoria anilor ce as fi vrut sa aiba mai mult de 12 luni si nu pentru ca nu au existat si zile mai proaste anul acesta, ci pentru ca lucrurile frumoase ce mi s-a intamplat au acoperit tot ce a fost urat si rau pe parcursul acestui an. In fiecare an, pe 31 decembrie stau si ma gandesc cat de repede pot trece 12 luni si cate lucruri as mai fi avut de facut. Dar nu trebuie sa traim din regrete, toate la timpul lor. Nu am avut o lista cu planuri pe 2017, mi-am dorit doar sa fiu sanatoasa, sa nu imi ia Cel de Sus pe nimeni drag si sa imi oficializez relatia in fata lui Dumnezeu.

Cea mai mare realizare a acestui an : Am spus DA

Ieri s-au implinit 6 luni de cand am spus DA in fata ofiterului de stare civila si 3 luni de cand port pe deget verigheta sfintita in Sfanta Biserica. Anul 2017 a deschis un capitol nou in cartea vietii mele. Momente si emotii ce nu le traiesti si nu le simti in fiecare an. Ca orice fata, mi-am imaginat din totdeauna cum va fi, am visat la anul acesta, a fost mult mai frumos. Chiar daca in mare parte a fost si stres pentru ca totul sa iasa perfect, acum, privind inapoi, stiu ca a meritat si stiu ca acele momente de tensiune, agitatie, au avut farmecul lor. Odata cu trecerea in anul 2018, ii spune adio domnisoarei Bortos care de acum incolo e doamna Gherghiceanu.

Pe unde m-am plimbat in 2017?

Daca ar fi dupa mine si jobul, programul sotului meu si situatia financiara mi-ar permite, cred ca nu ar fi luna in care sa nu plec undeva, intr-un loc nou. Calatoriile m-au facut sa imi dau seama cat imi schimba viata in bine. Cate lucruri noi pot afla, cat de mult ma apropie de sotul meu timpul petrecut impreuna vizitand locuri noi si cat de relaxant si inspirational poate fi pentru mine pentru a scrie.

ANGLIA: Birmingham

Am fost in Anglia pentru a doua oara anul acesta si imi pare atat de rau ca nu am reusit sa scriu inca despre asta pe blog, dar o sa o fac cu siguranta pentru ca sunt lucruri ce vreau sa le impartasesc cu tine. De data aceasta nu am mai vrut sa vad Londra pentru ca eu sunt mai paranoica de cand cu atatea atentate, asa ca am fost in vizita in Milton Keynes, la cei care mi-au devenit anul acesta parinti spirituali. Nu am stat doar la ei, am fost sa vedem si frumosul si aglomeratul Birmingham. Imi doresc sa ma intorc in Anglia si poate sa vad si altceva cum ar fi orasele Chester, Oxford sau York.

GRECIA: Zakynthos

Grecia, Zakynthos a fost destinatia aleasa pentru luna de miere. Grecia pentru ca e tara de suflet, a mea si a sotului meu, tara care ne-a apropiat si ne-a ajutat sa ne dam seama ca nu putem trai unul fara celalalt. Initial am avut multe idei de luna de miere trecute pe hartie intr-un fel ne gandeam sa vizitam si alte tari dar am vrut sa ne intoarcem acolo unde am invatat sa ne iubim. Grecia e singul loc in care, daca vreodata mi-as dori sa plec din Romania, m-as muta.

ROMANIA: Orsova

Imi place sa vad alte tari, alte culturi, alte obiceiuri, dar vreau sa imi cunosc si tara mea frumoasa. Orsova a fost destinatia aleasa pentru un sejur in doi de ziua mea de nastere anul acesta. Am fost atrasa de frumusetea peisajelor de la Cazanele Dunarii, Capul lui Decebal in pozele ce le vedeam pe internet si pentru ca imi doream o altfel de zi de nastere pentru cei 29 de ani, am gasit potrivit sa merg undeva unde nu am fost anterior. Cu ocazia asta am facut in ultima zi si o scurta plimbare pe la Baile Hercule, unde mi-as dorii sa ma intorc pentru mai mult de cateva ore.

ROMANIA: Sibiu

Daca tot suntem la capitolul Romania, luna acesta am avut parte de a mini grils trip cu sora mea si prietena mea, Oana la Sibiu. Am mai povestit eu intr-un articol pe blog cat de mult imi place orasul acesta si ca as merge de cate ori as avea ocazia. Noi am mers pentru cel mai frumos targ de Craciun din tara noastra, dupa cum spune presa.

UNGARIA: Budapesta

Bucuria anului in materie de calatorii a fost Budapesta. Nu imi puteam imagina ca o sa ma indragostesc in halul asta de o capitala. A ajuns sa fie in top pentru mine, dupa frumoasa Roma. Am ramas atat de placut surprisa de caldura oamenilor, de frumusetile locurilor vizitate, de linistea ce cu siguranta nu caracterizeaza nicio alta capitala, incat mi-a parut rau ca am stat doar un weekend. Din pacate nu am apucat sa vad chiar tot ce aveam pe lista pentru ca timpul trece foarte repede cand esti intr-un oras strain, dar garantat vei mai citi pe blogul meu despre asta.

Regretele anului 2017

Eu nu am regrete…:))…pe bune suna asa urat regrete, am lucruri pe care mi-as fi dorit sa le fac poate. As fi vrut mult sa fiu la concertul Andrei de la Sala Palatului din februarie si pana m-am gandit eu si m-am razgandit nu mai erau bilete. Tocmai de asta, acum am bilet la VIP luat de o luna :)), pentru anul viitor ❤ . Nu e regret, e mai mult parere de rau, ca m-am lasat afectata de vorbe si gesturi facute de oameni pe care ii credeam prieteni, dar cu asta ne confruntam cu totii la un moment dat. Imi pare rau ca in fiecare an, ca nu am timp sa  stau mai mult cu ai mei, sa merg mai mult la Ineu. In fine…gata cu parerile de rau ca nu ajuta la nimic si timpul oricat ne-am dori nu il putem intoarce.

I will always remember 2017 because of:

Pentru prietena mea Mihaela, cu care nu mai tineam legatura si impreuna cu care am impartasit cele mai frumoase momente din vietile noastre anul acesta. Dumnezeu a stiu de ce a vrut sa ne intalnim intamplator pe strada dupa ce in 4 ani nu am mai avut ocazia asta.

Pentru colega mea de banca din liceu care, cu siguranta nu stie ce bucurie mare mi-a facut ca mi-a fost alaturi in ziua nuntii mele.

Pentru atatea concursuri castigate pe facebook si la radio. Si NU, nu o sa joc la LOTO :)).

Planuri pentru 2018?

Eu nu imi fac planuri pe termen lung, nu vreau sa il fac pe Dumnezeu sa rada, lucrurile se intampla atunci cand e momentul lor si cand le meritam. Sunt om si visez la o casa a mea, la un copil, vreau sa vad lumea dar nu imi fac planuri. Ce stiu cu siguranta ca voi face la anu e ca voi merge la Bucuresti la concertul Andrei, voi lua mai in serios viata de blogger si voi petrece mai mult timp cu familia mea. Restul cu siguranta daca o sa imi citesti blogul si in 2018 o sa aflii.

2017 ai fost atat de bun cu mine si mi-ai oferit atatea…2018 nu vreau nimic, vreau sa imi lasi doar oamenii dragi aproape.

My best of 2017:

Film: Fifty Shades Darker

Muzica straina: Ed Sheeran – Perfect

Muzica romaneasca: Carla’s Dreams – Beretta

Carti citite: De vorba cu Emma

 

Nu inchei acest ultim post din anul 2017 fara sa iti multumesc tie, da tie drag cititor, care m-ai ambitionat sa scriu vazand statisticile, care mi-ai trimis atatea mesaje frumoase dar si critice, care ma intelegi ca am momente in care nu pot scrie. Nu promit ca voi scrie mai des, dar sper sa devin mai buna si tu sa nu ratezi niciun articol. Te imbratisez cu drag si 2018 sa iti aduca bucurie in inima!

BeFunky Collage1

Te-am pupat!  A.

PS: nu uita sa dai LIKE paginii mele de facebook dancing with my thoughts  pentru a citi primul articolele nou postate si sa ma urmaresti pe instagram

Despartirea cel mai bun lucru ce mi se putea intampla

6702cb4f-5b68-47f2-aefe-f5353b90ff6f

Play it: song

Ne confruntam de mici cu despartiri, unele mai dureroase, altele mai putin, unele mai memorabile, altele de mult uitate. Nu cred sa existe om in viata sa nu fi trecut vreodata printr-o despartire de orice fel. Important e cum trecem peste ele si ce invatam din ele.

Prima despartire cred ca a fost prin liceu. Habar nu aveam eu atunci ce e dragostea, ce inseamna sa iubesti cu adevarat si vedeam totul ca o mare tragedie, o cadere nesfarsita in gol. Privesc zambind momentele astea acum si ma gandesc cata imaturitate avem in adolescenta si cum facem din orice, o chestie gigantica. Atunci e momentul in care credem ca doar noi patim asta si ca vom ramane singuri si necasatoriti doar pentru ca o relatie nu a mers. Ce am invatat eu din prima mea lectie din cartea despartirilor a fost codul ce imi debloca accesul spre maturizare.

Chiar daca noi femeile consideram ca suferim mai mult ca barbatii, trebuie sa va dezamagesc spunandu-va ca in urma unor studii s-a demonstrat ca barbatii sufera mult mai tare decat femeile. Cred ca se intampla asta din cauza ca lor le place sa detina controlul asupra unei situatii si atunci cand se intampla sa fie parasiti (asta in cazul unei relatii) practic le este afectat orgoliul.

Luand in ordine cronologica, o a doua mare despartire a fost cea de scoala. Nu pot spune ca am suferit, dar m-a durut despartirea de colegi, a fost greu sa ma obisnuiesc fara colega de banca pe care o vazusem atatia ani in fiecare dimineata la fiecare clinchet al clopotelului, fara profesorii dragi, care in mare majoritate ma stiau inca din momentul in care am pus prima oara stiloul in mana. Evident ca, intr-un fel ma bucuram ca scap de ascultari, teste, teze, dar ceva stiam ca s-a rupt in acel moment al ultimului clopotel din clasa a XII -a si stiam ca nu se va mai lipi niciodata la loc oricat de dor mi-ar fi de momente, oameni si banca mea. Acum e momentul sa va spun ce am invatat din despartirea asta si o sa va spun din tot sufletul ca am invatat sa nu imi mai doresc sa treaca timpul atat de repede si am incercat si inca incerc sa le spun celor ce inca sunt in scoala sa se bucure, sa traiasca fiecare moment, o sa le fie dor…

Pentru mine, cum cred ca a fost si pentru multi dintre voi, care stati in orase mai mici, sate, comune, o despartire grea a fost cea de parinti si casa parinteasca, momentul in care am plecat la facultate, in cazul meu la Timisoara. Are rost sa va spun cum a fost prima saptamana singura in chirie fara ai mei si sora’mea? Sau cum erau serile de duminica, cand ma intorceam in Timisoara dupa weekend?! Mda….maxima tristete si lacrimi de crocodil :)). Eu sunt si o fire mai sensibila si a fost greu chiar daca vorbeam zilnic la telefon, era altceva. Totul era nou: orasul, casa, colegii. Nu sunt cea mai usor adaptabila persoana, asa ca a fost destul de dificil. Cum m-a ajutat pe mine despartirea asta? M-a facut un om responsabil, sa zicem ca in procente cu 20% mai putin plangacioasa :)), m-a ajutat sa imi cladesc mai departe maturizarea si sa ma intaresc ca om. Privind inapoi, as mai sterge din lacrimi, dar pe cele cauzate de ideea ca eu nu ma pot descurca singura si ca nu o sa reusesc.

Despartirea de primul job a fost trista, in mare parte din cauza colectivului super dragut, de care eram foarte atasata. In rest nu, pentru ca a fost ceva ce eu mi-am dorit, am considerat ca merit ceva mai bun. M-a ajutat sa stiu sa cer mai mult, sa fiu mai organizata, sa am curaj sa plec spre ceva mai potrivit pentru mine.

Despartirea grea peste care nu stiu daca am trecut sau o sa trec pentru ca, desi lacrimi din ochi nu se mai vad pe obrajii mei, sufletul o sa imi planga toata viata, a fost pierderea bunicii mele. A fost cu atat mai grea despartirea de glasul ei bland, de mangaierea mainii ei tremurande, de imbratisarea ei calda, cu cat nu puteam realiza ca nu mai e si nu imi doream sa accept ca viata merge mai departe asa. Hainele negre si parul tuns ajuns scurt, dupa ce imi fusese de mult trecut de umeri au fost formele de protest catre univers ca mi-a luat o fiinta atat de draga inimii mele. Despartirea asta m-a facut constienta de cat suntem de mici in fata lui Dumnezeu si cat de mult trebuie pretuita fiecare clipa alaturi de cei dragi, cat e de important un telefon dat, o ora petrecuta cu cei dragi. Ceea ce tinem in brate azi, maine poate fi doar o haina… E o lectie dura pe care mi-a dat-o viata.

O alta despartire prin care sunt sigura ca treceti si voi azi, maine, in fiecare zi, e cea de oamenii pe care ii credeati prieteni, unii ii aveati trecuti pana si pe facebook la frati si surori. Asta e un subiect foarte abstract, extrem de ciudat pentru mine si pe care il inteleg doar gandindu-ma ca poate, omul acela nu a fost definitia adevarata a prietenului. Au disparut oameni din viata mea cu care imi imparteam sandwich-ul, cu care vorbeam 23 de ore din 24, care imi spuneau ca ne vom plimba copiii in parc impreuna, care isi doreau sa fie domnisoare de onoare la nunta prietenei lor…Stii ce e cel mai trist in asta? Ca nu exista un motiv pentru care… Despartirea aceasta m-a afectat mult la nivel emotional, impiedicandu-ma sa mai am incredere in oameni, sa mai vorbesc de viitor cu alti oameni, intr-un fel sa mai cred ca ce am acum nu va pleca maine, fara sa isi aminteasca macar de ziua mea…

Despartirea de omul iubit la poarta de imbarcare a avionului pentru 6 luni e ceva, sa nu va povestesc… Atunci am trecut prin toate starile posibile. Am devenit un om luptator pentru ceea ce imi doream, mi-am demostrat mie ce inseamna sa iubesti, asteptand.

Pe parcursul intregii vieti ne tot despartim de una alta, ne despartim de oameni, locuri, haine, laptopuri, o pereche de cercei preferata, animale, joburi, seriale preferate. Toate ne-au marcat existenta intr-o oarecare masura. Important e cum suntem noi acum si in ce masura ne-am lasat afectati si cat am luat din invataturile despartirilor.

Despartirea e cel mai bun lucru ce mi se putea intampla pentru ca datorita ei sunt omul de azi. Multumesc pentru invataturile de pana acum si stiu ca tot ceea ce va venii de acum inainte ma va construi mai departe ca om.

V-am pupat!  A.

PS: nu uita sa dai LIKE paginii mele de facebook dancing with my thoughts  pentru a citi primul articolele nou postate 

Poveste de Craciun

dsc_0155m

Ningea cu fulgi mari si focul ardea in soba, eram copil pe atunci in acesta familie in care ii multumesc zilnic lui Dumnezeu ca m-am nascut. Stateam tot timpul ascunsa in camera mea prefacandu-ma ca dorm in asteptarea lui Mos Craciun. Ma bucuram tot timpul de tot felul de jucarii si dulciuri si de maretul brad al carui varf se oprea exact in tavan. Simt si acum emotia ce ma cuprindea la vederea cadourilor. Crescand, impodobeam in fiecare an cu tata si surioara mea bradul in Ajun, asteptand apoi cadourile sub brad. Ma bucuram de orice haina sau cercei primiti. Anii au trecut, am plecat la facultate, dar Craciunul il petreceam tot in familie. De data asta eram si eu Mos Craciun pentru familia mea, atat cat imi permitea bursa.

Am ajuns la varsta la care Craciunul nu mai e despre cadouri in mod special, e despre familia ce o am aproape si despre iubire. Nu spun ca acum nu mai primesc cadouri, sunt poate chiar mai rasfatata ca inainte, dar nu mai pun pret atata pe asta ci mai mult pe frumusetea zilei de Craciun care pentru mine reprezinta sarbatoarea familiei. Nu avem nevoie de lucruri scumpe in viata sa ne simtim fericiti si iubiti, faptul ca ne trezim in ziua Sfanta si vedem familia langa noi e cel mai de pret cadou pe care il avem. Spunandu-le zilnic cat de mult ii iubim si cat inseamna pentru noi si bucurandu-ne de fiecare clipa alaturi de ei vom simtii ce oameni fericiti suntem si cat e usor e sa fii fericit.

Dupa ce am mai crescut ma rugam in fiecare an lui Dumnezeu sa umple golul din sufletul meu, sa il intalnesc pe cel pe care il asteptam de 20 si ceva de ani pentru a-mi fi alaturi pentru tot restul vietii. Stiam ca el exista undeva acolo si ca daca inca nu l-am intalnit inseamna ca asa a trebuit sa fie ca sa il pot iubii mai mult cand ne vom gasi unul pe altul. Era ca un fel de dorinta de Craciun in care credeam maxim. Asa se face ca anul trecut mi-am primit cadoul mult dorit si anul acesta am putut sa ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-am tinut logodnicul in brate langa brad, ascultand colindatorii alaturi de frumoasa mea familie.

Mi-as dori sa fie Craciun tot anul ca oamenii sa fie mai buni unii cu altii, sa existe mai multa iubire si mai multi oameni zambitori, mai multa compasiune si intelegere. Pretuiti mai mult frumusetea lucrurilor simple si daruiti iubire.

Pupici, A.

dsc_0154m

dsc_0232m

 

Photo credit: Gherghiceanu Flavius

Me before you

maxresdefault

Mie nu imi place sa merg la orice film la cinema, recunosc, si asta pentru ca prefer sa cheltui pe altceva banii aia si sa vad filmul la mine acasa in pat. Dar pentru unele filme chiar merg si poate as merge si a doua oara. Am vazut cu multe luni  in urma trailerul de la filmul „Me before you” sau in romaneste ” Inainte sa te cunosc” si nu numai ca abia asteptam luna iulie sa apara si la noi, dar mai mult, mi-am si notat pe un post-it ce l-am pastrat in toate aceste luni la mine pe birou. Pfff suna putin a disperare, i know, dar cand e vorba de o poveste de dragoste asa draguta cum a fost filmul acesta, nu as avea cum sa il ratez in cinema.

Filmul „Me before you” e o poveste romantico-dramatica daca ii pot spune asa, inspirat de cartea lui Jojo Moyes, pe care o sa mi-o achizitionez cat de curand. Toata povestea se invarte in jurul tanarului Will, ramas paralizat dupa un teribil accident si frumoasa Lou, o fata simpla ce munceste din greu pentru a-si ajuta familia. Cei doi ajung sa se cunoasca in urma unui job, ca infirmiera, acceptat de Lou. Asa ajung cei doi sa se apropie si sa apara sentimente. Filmul e foarte captivant si pentru cei ce plang usor, like me :)), imposibil sa nu scapati o lacrima. Povestea de viata a lui Will care ieri era un om absolut normal, cu multe pasiuni, activ, plin de prieteni, cu o iubita superba, plin de bani si de vise, dar care s-a transformat intr-un cosmar in cateva secunde ar putea fi povestea oricui. Ar trebui sa intelegem ca viata e mai mult decat banii ce ii castigam, decat jobul pe care il avem, decat casa in care locuim, decat petrecerile dupa care suntem disperati in weekenduri, decat examenele din cauza carora nu mai dormim si uitam de noi. Sa profitam de bucuria fiecarei clipe si sa vedem tot timpul partile bune din lucruri ca si cum in urmatoarea secunda am putea pierde totul si orice sansa la viata.

In caz ca nu v-am convins inca sa mergeti la film, va postez si trailerul:

cinema

PS: acuma la un bilet achizitionat primiti si un bilet razuibil castigator si un bilet participant la tombola

Nu avem timp

o-viata-trecatoare

Azi e despre viata… Am auzit saptamana trecuta la radio ca Celine Dion ar fi scos o piesa noua. Mie imi place in general ce canta ea si ma asteptam sa fie o melodie cu impact cum sunt melodiile ei de obicei. Dar nu ma asteptam sa ma emotioneze intr-atat incat sa ma faca sa ma gandesc cat de trecatori suntem prin viata asta si cat de mici in Univers…

Pentru cei care nu stiu, nu sunt fani Celine Dion, au auzit de ea dar nu stiu chestii in amanunt despre viata ei, ea s-a retras o perioada din activitatea de pe scena ca sa isi ingrijeasca sotul aflat pe pat, rapus de o boala crancena…cancer. Celine Dion si-ar fi dorit ca el sa apuce sa asculte melodia aceasta despre care va vorbesc, dar din pacate….nu a mai apucat… Versurile sunt impresionante…„Încă o noapte, încă o oră, încă o lacrimă de bucurie, încă o favoare, la fel ca respiraţia şi florile, încă o greşeală”.

Suntem asa nepasatori, ne facem tot timpul planuri ce o sa facem maine, anul viitor, la vara, la iarna, dupa ce termina facultatea, dupa ce ne angajam, dupa ce avem copii, tot timpul ne conditionam in loc sa ne gandim la prezent si sa facem acum ceea ce vrem. Suntem foarte superficiali si nu ne dam seama ca ar trebuie sa traim fiecare clipa ca si cum ar fi ultima si sa incercam sa ne bucuram mai mult si sa fim tristi mai putin. Unii lucram din greu, abia daca mai apucam sa facem altceva pe parcursul saptamanii, avem prieteni pe care ii vedem o data pe luna, pentru ca nu ne facem niciodata timp, avem familii pe care tot timpul zicem ca o sa le vizitam la sarbatori, avem relatii in care amanam tot timpul momentul casatoriei si in toate amanarile noastre nu ne dam seama cat de scurt e timpul, cat de repede trece, cat de mult ne preseaza sa facem toate lucrurile astea mai repede.

Te-ai gandit vreodata cum ar fi daca te-ai trezi in fiecare dimineata ca si cand ar fi ultima oara, cum ar fi daca ti-ai saruta de fiecare data prietenul/prietena/sotul/sotia ca si cand ai face-o pentru ultima data, cum ar fi sa iti vizitezi parintii ca si cand nu i-ai mai vedea, cum ar fi sa iti petreci timpul cu prietenii ca si cand ar fi ultima data? Ai mai fi atat de grabit, atat de plin de griji, nici atunci nu ai avea timp?!…

 

 

 

Hello world!

Hey 🙂 ! Nu sunt noua in lumea blogurilor, pentru ca am mai avut cateva, unul dintre ele in perioada facultatii, care era destul de citit, mai ales la un anumit laborator de un prof drag mie pe atunci. Am renuntat la el pentru ca nu imi mai faceam timp sa scriu si mi se parea aiurea sa scriu un articol pe luna. Am mai avut unul pe cand sufeream din dragoste, de care ma saturasem cand am realizat ca imi cam plangeam de mila si ca scrisesem o multime de tampenii. Am avut si un blog cu muzica o perioada si momentan am un blog de moda cu o prietena draga unde nu prea scriu, mai mult incerc sa arat ce imi place si care e stilul meu. In caz ca esti curios uite aici link-ul: living-la-vida-pinka.

Probabil ca in momentul acesta te intrebi ce o sa scriu pe blogul acesta dupa ce ti-am povestit ce bloguri am mai avut. Pai sincer nu m-am gandit la o tema, ideea e ca imi place sa scriu si ca in multe chestii din viata mea te regasesti si tu deci probabil o sa ma iubesti sau o sa ma urasti, citindu-mi blogul, asta tu decizi :D.

Sper sa ajungem prieteni! Te-am pupat! Sa mai treci pe aici 😉 !