Cea mai marcanta experienta

Anul acesta o sa implinesc 30 de ani si sper sa fie un an al maturizarii mele din unele puncte de vedere. Vreau sa fiu mai cumpatata, o sa incerc si imi doresc sa nu mai cheltui atatia bani  aiurea pe unele obiecte vestimentare si accesorii ce chiar nu imi sunt necesare. Vreau sa investesc banii in lucruri mult mai importate si mai mult decat atat imi doresc sa ajut oameni sa zambeasca. Poate am ramas marcata de o intamplare dinainte de Craciun, poate Dumnezeu nu ma lasa sa uit, pentru a putea face ceva…i really don’t know. Ce stiu e ca imi pasa mai mult.

DSC_0210

What's the story?

Intamplator sau poate stau prea mult pe facebook, nu stiu din ce cauza, a ajuns in fata ochilor mei un titlu de articol publicat de Realitatea Aradului: „Un parinte doarme in grajd cu vacile pentru a-si intretine copilul”. Vad multe titluri la fel de triste si trec peste, recunosc, pentru ca ma incarc mult negativ si in unele cazuri chiar nu pot ajuta cu nimic. Am deschis link-ul si am inceput sa citesc cum un barbat, pentru a-si intretine mama si copilasul de nici 4 ani, lucreaza si doarme in acelasi loc, intr-un grajd. Nu au curent, nu au lemne, nu au apa…si afara sunt 0 grade…

DSC_0209

DSC_0208

DSC_0214

Dumnezeu lucreaza prin oameni...

Articolul a fost scris de Iasmina Mot, cea care a fost singura ce nu a putut trece pe langa casuta aproape daramata, in preajma sarbatorilor de iarna, fara sa ii pese. Nu o cunosc pe Iasmina, nu am vazut-o niciodata, o stiu doar de pe facebook, pentru ca aveam nevoie de adresa familiei nevoiase, dar e un om mare. Cati dintre noi nu vedem oameni necajiti, nu vedem case fara ferestre la care se invesc chipuri de oameni cu ochii inlacrimati, cati? Cati facem ceva? Cati incercam macar? Mda…

Cand i-am scris sa ii spun ca vreau sa le fac o vizita acelor oameni si sa incerc sa le duc niste alimente s-a bucurat asa mult de parca faceau parte din familia ei. Nu stiam exact ce sa fac, asa ca un share pe facebook, am mai spus colegilor de lucru, prietenilor si cum oamenii de Craciun vor sa fie mai buni, am avut sprijin cat de cat.

DSC_0198

Ochii inlacrimati ce spun MULTUMESC

E vineri si plecam acasa sa petrecem in familie Craciunul, toti adunati in jurul bradului, ascultand colinde si razand in jurul mesei imbelsugate de sarbatoare. Stiam ca nu va fi usor, stiam ca ne astepta ceva trist, vazusem poze si le stiam in mare parte povestea, dar nu credeam ca va fi de-a dreptul marcant. Ajungem in Zimand Cuz, zic ajungem pentru ca eram cu sotul meu, cautam cu gps-ul strada si error, nu o gaseste. Intrebam localnici, povestim despre ce este vorba, nimeni nu stia nimic. Incercam cateva strazi si nimerim destul de aproape de locul cautat si cu putin noroc primim ajutor si aflam ca suntem la doua case distanta. Parcam in fata casei si…nu stim exact ce urmeaza si ce vrem sa facem. Coboram si ne indreptam spre casa fara gard, fara poarta, unde la intrare ne intampina un mic lighenas, care probabil pentru ei e baia…

Bat la usa si aud o voce: „imediat”. Astept cu inima stransa, nestiind ce reactie urmau sa aiba. Imi deschide o batranica,o bunicuta ce ma priveste fara sa spuna nimic. Ii explic ca anul acesta Mos Craciun ne-a trimis sa le facem o bucurie si ii intind una din multele plase cu alimente si jucarii ce le dusesem. Nu o ia…ne invita inauntru scuzandu-se continuu ca la ea e mai stramt spatiul….Dumnezeule…Ne invita sa luam loc…ma uit in jur si singurul loc unde m-as fi putut aseza era patul unde niste ochisori de baietel de aproape 4 ani imi zambesc timid. Ma asez langa el….batrana ramane in picioare…i-am luat locul…dar ma roaga sa nu ma ridic. Ma intorc la masina dupa restul cadourilor ce i-au umplut camaruta, pentru care nu mai stie cum sa imi multumeasca. Ma uit ca o proasta jur imprejur in casa, sunt bulversata de ce vad, e mult, mult mai rau decat au aratat pozele. Va jur ca ma uitam inspre tavan si ma gandeam ca doar Dumnezeu il mai tine sa nu se darame pe ei…

Imi intorc ochii spre baietelul ce nu mai stia pe ce jucarie sa puna mana si care ma ruga sa ne jucam cu masinutele. Deci, in toata starea mea de rahat, cand l-am vazut atat de bucuros mi-a mai crescut o inima :)). Ne-a fost asa greu sa plecam cand ne ruga sa mai ramanem macar putin sa ne jucam cu el.

DSC_0215

Oameni tristi cu povesti si vieti triste

Am incercat sa aduc un strop de speranta in sufletul bunicutei spunandu-i ca Dumnezeu nu o sa o paraseasca niciodata si ca e o femeie puternica. Atunci, sarmana a indraznit pentru cateva minute sa spuna si ea ce o doare. Mi-a vorbit de mama copilului, in fine dupa mine nu prea are rost sa o numim mama pe cea care isi abandoneaza copilul, apoi mi-a vorbit de ea si de viata ei. Nu i-am spus doar de incurajare ca e puternica, ea chiar e, si-a crescut singura copilul, pe tatal baietelului, dupa ce sotul ei a murit la 27 de ani, in ziua de Craciun, fara sa apuce sa isi vada ingerasul, pe atunci nenanscut.

Dumnezeu ii iubeste pe oameni in egala masura

Tu crezi ca pe tine daca ai o vila cu piscina, o masina ultima generatie, o familie perfecta, sanatate si multe carduri in portmoneu te iubeste Dumnezeu mai mult decat pe cel fara casa, ce traieste de pe azi pe maine cu un corn aruncat de tine, ca era de ieri, cu  haine adunate de la ghena de gunoi de care tu te-ai plictisit? NU! Va iubeste la fel, doar ca de la tine, cel caruia nu iti lipseste nimic, vrea sa dai, sa aduci zambete si celor necajiti. Iar de la tine, cel ce te imbraci  cu hainele mele de anul trecut, din sezonul trecut, vrea credinta ca nu esti sigur, nu vei fi niciodata, va exista tot timpul mangaiere.

Nu-mi da drumul...

Era tarziu, trebuia sa plecam, mai aveam o ora pana la Ineu. Bunicuta ne conduce la masina, ne multumeste a habar n-am cata oara si lacrimi ii cad pe obrajii trecuti de vreme…o iau de mana. Ma tine atat de stras si imi spune ca ii e rusine ca oamenii vin si o ajuta. Rusine?! Tot lor le e rusine… Imi e asa greu sa o las de mana, sa ii las acolo, sa ma intorc la viata mea minunata, da MINUNATA. Stii despartirea aia de iubit sau iubita cand simti ca mori, no despartirea de batranica asta a fost peste.

Invata sa fii om!!!

Ma uitam in jurul casutei darapanate si ma soca multitudinea de vile. Nu tu cel ce citesti acum articolul meu, nici tu cel ce ai citit articolul pe facebook sau pe Realitatea Aradului, tu, cel ce stai pe strada aia, sau chiar si tu cel ce locuiesti in Zimand Cuz si stii povestea lor, dormi bine noaptea? Ai avut un Craciun frumos? Si voi dragi parlamentari si tu primar al Zimandului, ati avut o vacanta frumoasa? Cum au fost friptura si sarmalele din ziua de Craciun? Au mers bine cu vinul la gura semineului? Ati vazut multe filme de Craciun pe plasma din sufragerie? Cum a fost seara de Ajun cand ati desfacut cadourile in jurul bradului? A fost cam frig, nu? Ati setat termostatul pe 24 de grade :).

Asteptam Pastele sa facem din nou fapte bune?

Sa stii ca daca a trecut Craciunul, oamenii aia nu au devenit bogati. Au aceleasi nevoi si azi si maine si pana in ziua cand o sa ne schimbam noi. Sunt doar putin mai fericiti datorita unor oameni minunati, Iasmina si sotul ei, ca au acum curent, un televizor si cateva lemne. Stii ca putinul tau pentru cei nevoiasi e avere? Dai 15 lei pe un pachet de tigari pe saptamana, in cel mai bun caz, ei au paine o saptamana de banii astia. Te imbraci de la Zara, normal din colectia de anul asta, o rochie = 200 lei. Stii ca ai putea sa ajuti niste oameni sa nu moara de frig 2-3 saptamani de banii astia? Stiu ca te bucuri de o bluza noua, de o cafea la Starbucks, de un film la Imax, eu sunt ca tine, dar stii cat poti sa te bucuri cand vezi niste ochi inlacrimati de bucurie ca le-ai cumparat banane, niste amarate de banane, sau ca le-ai luat un bax de apa?!

Eu vreau sa ma schimb. Vrei sa fim oameni?

 

 

Photo creditGherghiceanu Flavius

xoxo_faux_gold_pink_lips_black_classic_round_sticker-ra4a385e8de654089a9dd9134e36c4bc2_v9waf_8byvr_400

PS: nu uita sa dai LIKE paginii mele de facebook dancing with my thoughts  si sa ma urmaresti pe instagram: adri8806

Welcome winter

IMG_3210

Imi place iarna pentru fulgii mari si desi ce acopera crengile copacilor, pentru serile de decembrie din fata semineului, imbracata in patura stand la pieptul sotului meu, pentru colindele ce se aud in intreg apartamentul, pentru bradul impodobit altfel an de an, pentru weekendurile la munte unde mi se zaresc doar ochii printre haine, pentru vinul fiert cu scortisoara si gutui.

Nu imi place iarna pentru ca stau 15 minute sa ma imbrac si abia ma misc cu atatea haine. Anul acesta culorile vi de la UCCA imi fac iarna mai vesela si jachetele din lana sunt atat de calduroase incat nu necesita inca 5 bluze pe dedesubt. Modelele lor sunt unice asa ca ma voi simti speciala sub gluga atat de dragut colorata.

Dupa curatenia de iarna din dulap, am facut destul de mult loc, asa ca iarna asta o sa merg pe culoare chiar daca pana acum negru era rosul meu.

Pentru ca mai e atat de putin pana vine Mosu’ si pentru ca probabil si tu esti dornic de idei de cadouri pentru cei dragi, eu iti recomand sa arunci o privire pe ucca.ro .

 

IMG_3112

IMG_3148

IMG_3178

IMG_3230

Te-am pupat!  A.

PS: nu uita sa dai LIKE paginii mele de facebook dancing with my thoughts  pentru a citi primul articolele nou postate 

Poveste de Craciun

dsc_0155m

Ningea cu fulgi mari si focul ardea in soba, eram copil pe atunci in acesta familie in care ii multumesc zilnic lui Dumnezeu ca m-am nascut. Stateam tot timpul ascunsa in camera mea prefacandu-ma ca dorm in asteptarea lui Mos Craciun. Ma bucuram tot timpul de tot felul de jucarii si dulciuri si de maretul brad al carui varf se oprea exact in tavan. Simt si acum emotia ce ma cuprindea la vederea cadourilor. Crescand, impodobeam in fiecare an cu tata si surioara mea bradul in Ajun, asteptand apoi cadourile sub brad. Ma bucuram de orice haina sau cercei primiti. Anii au trecut, am plecat la facultate, dar Craciunul il petreceam tot in familie. De data asta eram si eu Mos Craciun pentru familia mea, atat cat imi permitea bursa.

Am ajuns la varsta la care Craciunul nu mai e despre cadouri in mod special, e despre familia ce o am aproape si despre iubire. Nu spun ca acum nu mai primesc cadouri, sunt poate chiar mai rasfatata ca inainte, dar nu mai pun pret atata pe asta ci mai mult pe frumusetea zilei de Craciun care pentru mine reprezinta sarbatoarea familiei. Nu avem nevoie de lucruri scumpe in viata sa ne simtim fericiti si iubiti, faptul ca ne trezim in ziua Sfanta si vedem familia langa noi e cel mai de pret cadou pe care il avem. Spunandu-le zilnic cat de mult ii iubim si cat inseamna pentru noi si bucurandu-ne de fiecare clipa alaturi de ei vom simtii ce oameni fericiti suntem si cat e usor e sa fii fericit.

Dupa ce am mai crescut ma rugam in fiecare an lui Dumnezeu sa umple golul din sufletul meu, sa il intalnesc pe cel pe care il asteptam de 20 si ceva de ani pentru a-mi fi alaturi pentru tot restul vietii. Stiam ca el exista undeva acolo si ca daca inca nu l-am intalnit inseamna ca asa a trebuit sa fie ca sa il pot iubii mai mult cand ne vom gasi unul pe altul. Era ca un fel de dorinta de Craciun in care credeam maxim. Asa se face ca anul trecut mi-am primit cadoul mult dorit si anul acesta am putut sa ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-am tinut logodnicul in brate langa brad, ascultand colindatorii alaturi de frumoasa mea familie.

Mi-as dori sa fie Craciun tot anul ca oamenii sa fie mai buni unii cu altii, sa existe mai multa iubire si mai multi oameni zambitori, mai multa compasiune si intelegere. Pretuiti mai mult frumusetea lucrurilor simple si daruiti iubire.

Pupici, A.

dsc_0154m

dsc_0232m

 

Photo credit: Gherghiceanu Flavius

Craciunul e si despre cadouri

PicMonkey Collage

Religia ne invata ca sarbatoarea Craciunului e ceva Sfant si ca ar trebui sa se puna mai mult accent pe ce ceea ce s-a intamplat mai exact in acea zi si nu pe brad, cadouri si Mos Craciun. Dar sincer, tu faci asta? Tie chiar nu iti pasa si de cadouri? Trebuie sa recunosc ca anul acesta am fost maxim de rasfatata de prieteni si familie si ca Mosul a mai trecut cu vederea faptul ca nu am fost chiar asa cuminte anul acesta :)). M-am bucurat ca un copil pentru fiecare cadou in parte.