Despartirea cel mai bun lucru ce mi se putea intampla

6702cb4f-5b68-47f2-aefe-f5353b90ff6f

Play it: song

Ne confruntam de mici cu despartiri, unele mai dureroase, altele mai putin, unele mai memorabile, altele de mult uitate. Nu cred sa existe om in viata sa nu fi trecut vreodata printr-o despartire de orice fel. Important e cum trecem peste ele si ce invatam din ele.

Prima despartire cred ca a fost prin liceu. Habar nu aveam eu atunci ce e dragostea, ce inseamna sa iubesti cu adevarat si vedeam totul ca o mare tragedie, o cadere nesfarsita in gol. Privesc zambind momentele astea acum si ma gandesc cata imaturitate avem in adolescenta si cum facem din orice, o chestie gigantica. Atunci e momentul in care credem ca doar noi patim asta si ca vom ramane singuri si necasatoriti doar pentru ca o relatie nu a mers. Ce am invatat eu din prima mea lectie din cartea despartirilor a fost codul ce imi debloca accesul spre maturizare.

Chiar daca noi femeile consideram ca suferim mai mult ca barbatii, trebuie sa va dezamagesc spunandu-va ca in urma unor studii s-a demonstrat ca barbatii sufera mult mai tare decat femeile. Cred ca se intampla asta din cauza ca lor le place sa detina controlul asupra unei situatii si atunci cand se intampla sa fie parasiti (asta in cazul unei relatii) practic le este afectat orgoliul.

Luand in ordine cronologica, o a doua mare despartire a fost cea de scoala. Nu pot spune ca am suferit, dar m-a durut despartirea de colegi, a fost greu sa ma obisnuiesc fara colega de banca pe care o vazusem atatia ani in fiecare dimineata la fiecare clinchet al clopotelului, fara profesorii dragi, care in mare majoritate ma stiau inca din momentul in care am pus prima oara stiloul in mana. Evident ca, intr-un fel ma bucuram ca scap de ascultari, teste, teze, dar ceva stiam ca s-a rupt in acel moment al ultimului clopotel din clasa a XII -a si stiam ca nu se va mai lipi niciodata la loc oricat de dor mi-ar fi de momente, oameni si banca mea. Acum e momentul sa va spun ce am invatat din despartirea asta si o sa va spun din tot sufletul ca am invatat sa nu imi mai doresc sa treaca timpul atat de repede si am incercat si inca incerc sa le spun celor ce inca sunt in scoala sa se bucure, sa traiasca fiecare moment, o sa le fie dor…

Pentru mine, cum cred ca a fost si pentru multi dintre voi, care stati in orase mai mici, sate, comune, o despartire grea a fost cea de parinti si casa parinteasca, momentul in care am plecat la facultate, in cazul meu la Timisoara. Are rost sa va spun cum a fost prima saptamana singura in chirie fara ai mei si sora’mea? Sau cum erau serile de duminica, cand ma intorceam in Timisoara dupa weekend?! Mda….maxima tristete si lacrimi de crocodil :)). Eu sunt si o fire mai sensibila si a fost greu chiar daca vorbeam zilnic la telefon, era altceva. Totul era nou: orasul, casa, colegii. Nu sunt cea mai usor adaptabila persoana, asa ca a fost destul de dificil. Cum m-a ajutat pe mine despartirea asta? M-a facut un om responsabil, sa zicem ca in procente cu 20% mai putin plangacioasa :)), m-a ajutat sa imi cladesc mai departe maturizarea si sa ma intaresc ca om. Privind inapoi, as mai sterge din lacrimi, dar pe cele cauzate de ideea ca eu nu ma pot descurca singura si ca nu o sa reusesc.

Despartirea de primul job a fost trista, in mare parte din cauza colectivului super dragut, de care eram foarte atasata. In rest nu, pentru ca a fost ceva ce eu mi-am dorit, am considerat ca merit ceva mai bun. M-a ajutat sa stiu sa cer mai mult, sa fiu mai organizata, sa am curaj sa plec spre ceva mai potrivit pentru mine.

Despartirea grea peste care nu stiu daca am trecut sau o sa trec pentru ca, desi lacrimi din ochi nu se mai vad pe obrajii mei, sufletul o sa imi planga toata viata, a fost pierderea bunicii mele. A fost cu atat mai grea despartirea de glasul ei bland, de mangaierea mainii ei tremurande, de imbratisarea ei calda, cu cat nu puteam realiza ca nu mai e si nu imi doream sa accept ca viata merge mai departe asa. Hainele negre si parul tuns ajuns scurt, dupa ce imi fusese de mult trecut de umeri au fost formele de protest catre univers ca mi-a luat o fiinta atat de draga inimii mele. Despartirea asta m-a facut constienta de cat suntem de mici in fata lui Dumnezeu si cat de mult trebuie pretuita fiecare clipa alaturi de cei dragi, cat e de important un telefon dat, o ora petrecuta cu cei dragi. Ceea ce tinem in brate azi, maine poate fi doar o haina… E o lectie dura pe care mi-a dat-o viata.

O alta despartire prin care sunt sigura ca treceti si voi azi, maine, in fiecare zi, e cea de oamenii pe care ii credeati prieteni, unii ii aveati trecuti pana si pe facebook la frati si surori. Asta e un subiect foarte abstract, extrem de ciudat pentru mine si pe care il inteleg doar gandindu-ma ca poate, omul acela nu a fost definitia adevarata a prietenului. Au disparut oameni din viata mea cu care imi imparteam sandwich-ul, cu care vorbeam 23 de ore din 24, care imi spuneau ca ne vom plimba copiii in parc impreuna, care isi doreau sa fie domnisoare de onoare la nunta prietenei lor…Stii ce e cel mai trist in asta? Ca nu exista un motiv pentru care… Despartirea aceasta m-a afectat mult la nivel emotional, impiedicandu-ma sa mai am incredere in oameni, sa mai vorbesc de viitor cu alti oameni, intr-un fel sa mai cred ca ce am acum nu va pleca maine, fara sa isi aminteasca macar de ziua mea…

Despartirea de omul iubit la poarta de imbarcare a avionului pentru 6 luni e ceva, sa nu va povestesc… Atunci am trecut prin toate starile posibile. Am devenit un om luptator pentru ceea ce imi doream, mi-am demostrat mie ce inseamna sa iubesti, asteptand.

Pe parcursul intregii vieti ne tot despartim de una alta, ne despartim de oameni, locuri, haine, laptopuri, o pereche de cercei preferata, animale, joburi, seriale preferate. Toate ne-au marcat existenta intr-o oarecare masura. Important e cum suntem noi acum si in ce masura ne-am lasat afectati si cat am luat din invataturile despartirilor.

Despartirea e cel mai bun lucru ce mi se putea intampla pentru ca datorita ei sunt omul de azi. Multumesc pentru invataturile de pana acum si stiu ca tot ceea ce va venii de acum inainte ma va construi mai departe ca om.

V-am pupat!  A.

PS: nu uita sa dai LIKE paginii mele de facebook dancing with my thoughts  pentru a citi primul articolele nou postate 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s